Kara's POV.

Pentru un moment singurul lucru pe care il mai auzeam erau tipetele mele, puternice si ascutite ca cioburi de sticla. Aerul dupa care plamanii mei erau atat de disperati a fost inlocuit cu apa, jeturi puternice impingandu-ma cu forta in jos, de parca viteza cu care cadeam nu era deja destul. Bratele mele erau ridicate, fara sa gasesc forta sa mi le flutur in toate directile―instinctul de a ma prinde de ceva, de a ma salva, explodand in mine. Nu am mai simtit mana lui Adam in a mea.

Imi aveam inima in gat si stomacul mi s-a transformat intr-o gaura neagra, plina de frica si adrenalina puternica ce ma facea sa ma simt atat de vie si totusi ca eram la doar un pas distanta de moarte. Corpul meu a incetat brusc sa mai cada, plutind, bratele si picioarele mele ridicate. Fara sa fiu in stare sa imi deschid ochii, simtind dureri arzatoare in cap, am auzit sunetul puternic al apei deasupra mea. Pentru un moment am stat in intuneric, auzindu-mi doar pulsul in urechi si inima batandu-mi iute in piept. Lipsa de oxigen mi-a pus plamanii pe foc, asteptand doar o secunda in plus inainte sa incep sa ma zbat. Mi-am fluturat mainile pe langa mine, impingand apa grea si puternic, si in scurt timp am inceput sa imi pun si picioarele in miscare, indepartandu-ma de zona in care jetul puternic de apa cadea.

Am iesit la suprafata grabita cu gura larg deschisa si plina de apa, tragand pe nas aerul rece ce imi lovea obrajii impietriti si parul ud, realizand abia acum ca apa care curgea din tevile largi era calda, aproape fierbinte.

Mi-am dat parul ud pe spate, eliberandu-mi fruntea si ochii inainte sa scuip apa murdara din gura. Am stat cateva secunde nemiscata, ascultand apa care curgea langa mine. Plamanii mei erau acoperiti in dureri in timp ce trageau usurati aerul in ei. Ma usturau narile si ochii mei abia reuseau sa ramana deschisi, aburii de langa mine si picaturile de apa care curegeau din cascada de deasupra mea oferindu-mi senzatia ca eram invizibila, ca puteam sa raman aici―cu spatele presat de stanca si cu apa in jurul meu―pentru totdeauna.

Mintea mea si-a revenit inapoi, gandul fugindu-mi la Chloe si Adam, si in urmatorul moment m-am pus in miscare, indepartandu-ma de cascadele largi dintr-o parte si alta a mea.

"Kara!" M-am uitat panicata in toate directile, confuza. Am incercat sa raman nemiscata, sperand sa adud din nou tipatul ce imi tinea numele, dar in schimb propriul meu tipat s-a spart in aer―scurt si rapid―cand am simtit ceva atingandu-mi umarul.

"E OK, e OK―sunt eu," Adam a aparut din spatele meu, plutind in fata mea cu ambele sale maini peste umerii mei. Am expirat usurata, apropiandu-ma de el si oferindu-i o imbratisare usurata. "Trebuie sa iesim de aici."

"Dar restul? Trebuie sa o gasesc pe Chloe." Gandul ca s-ar putea afla undeva―prinsa, sau chiar acolo sus in una dintre tevile largi, fara sa fi avut curajul sa sara―ma inspaimanta atat de tare.

"Fiecare iesa din apa cat poate de rapid deci probabil ca se afla deja la mal, asteptandu-te pe tine. Nu iti fa griji, sunt sigur ca e bine," Fara sa apuc sa ii raspund m-a tras cu el, luandu-mi cateva secunde sa incep sa inot pe cont propriu. Cu toate astea nu am incetat sa ma uit prin jur, sperand ca am sa dau peste ea sau peste altcineva care avea nevoie de ajutor.

Eu si Adam ne-am apropiat de marginea lacului, el iesind primul, lasand rucsacul sau ud sa cada pe pamant si grabindu-se spre mine. Imi simteam corpul cantarind tone odata ce spatele meu s-a presat de pamantul rece. Mi-am lasat bratele intinse pe langa mine, picioarele intinse in fata, atingand apa din care abia am iesit. Cand mi-am deschis ochii primul lucru pe care l-am vazut a fost luna argintie, un mic zambet de victorie intinzandu-se peste buzele mele.

Am reusit. Am iesit. Sunt libera.

Nu e tocmai libertatea pe care mi-am dorit-o―cu Harry langa mine, fara sa fiu nevoita in cateva momente sa alerg prin padure inainte ca cineva sa observe ca am disparut―dar era OK, era mai mult decat OK, pentru ca eram afara, in aerul liber, fara limite si pereti care sa ma tina intr-un singur loc.

"Sean," Am vazut figura lui Adam indepartandu-se de mine, grabindu-se spre marginea lacului acoperit doar de lumina argintie a lunii. M-am ridicat brusc, privindul pe Sean iesind din apa cu greu, tragand cu el un alt corp fragil si mic care abia reusea sa se tina pe picioare.

M-am grabit imediat spre ei cand am realizat ca era Madelin, tusind puternic apa printre buzele ei tremuratoare. Adam i-a ajutat pe amandoi, luand-o pe Melinda in bratele lui si intinzand-o cu grija pe jos. M-am apropiat de ea, presandu-mi mana de obrazul ei rece. Era palida si tacuta, corpul ei tremurand puternic. Si-a dus grabita mana spre gura, acoperind apa pe care o scotea afara pe gura cand tusea. Cand si-a indepartat mana de chipul ei am vazut cu teroare petele intunecate imprastiate pe palma ei.

"Ce s-a intamplat cu ea?" O alta figura si-a facut aparitia. Era Keira alaturi de Dylan, amandoi aratand la fel de ametiti. Keira s-a aplecat panicata spre figura mica a lui Madelin care continua sa tuseasca sangele pe gura, de data asta fara sa se mai oboseasca sa isi pastreze mana la gura. 

M-am intors cand am auzit o alta persoana tusind puternic, simtind un val de usurare deasupra mea cand am vazut-o pe Chloe iesind din apa. Oliver a urmat-o, aruncandus-i rucsacul pe jos alaturi de cel al lui Adam si Dylan.

M-am ridicat in picioare si am imbratisat-o strans cand a ajuns langa mine. "Esti bine?"

"Da," I-am raspuns sincer. "Dar Madelin nu."

Acum ca eram cu totii afara din apa ne-am intors toata atentia deasupra lui Madelin. Adam i-a tinut capul in poala iar Sean isi avea palma delicat presata de obrazul ei.

"Saritura a fost prea puternica pentru ea," L-am auzit soptind.

"Trebuie sa putem face ceva," Dylan a spus panicat, uitandu-se la saraca fata care scuipa sange si tremura din ce in ce mai tare. "Trebuie sa o puem cumva pe picioare, nu putem pierde mult timp aici. E periculos,"

"Cineva trebuie sa o care. Trebuie sa fugim, nu mai avem mult pana cand sa afla ca au disparut cativa pacienti." Keira avea un ton plin de teroare si frica, uitandu-se prin jur de parca s-ar astepta sa vada pe cineva in uniforma alergand spre noi cu o arma in mana. Am aruncat o privire scurta si nesigura spre padurea ce ne astepta cu bratele larg deschise.

"O sa ne incetineasca prea tare," Sean a soptit cu o voce trista. "Dar Oliver o poate cara, are destula forta si Madelin e desul de usoara―"

Cuvintele sale au fost intrerupte cand Madelin a tusit puternic, fluturandu-si mainile slabite deasupra ei.

"Nu―" A incercat sa isi acopere gura cand a tusit din nou, scotand un sunet din gat ragusit si dureros. Ne-am aplecat cu totii mai tare de ea, incercand sa ne dam seama ce incerca sa sopteasca. "Va rog,"

"Nu inteleg." Keira si-a scuturat capul, observand abia acum lacrimile din ochii ei.

Madelin si-a scuturat capul in poala lui Adam, chipul ei asemanator cu cel al unei fantome.

"Lasati-ma aici," Soaptea ei mica m-a facut sa imi inclestez pumnii si sa imi simt stomacul fluturand neplacut.

"Nu, nici gand," Dylan i-a prins mana mica in a lui. "Nu mai spune prostii."

"Oliver, ia-o in brate odata. Nu putem sa―"

"N-Nu," Madelin a intrerupt-o pe Keira si Oliver, amandoi pregatiti sa se ridice de pe jos. "Nu pot sa merg, am sa va incetinesc prea tare." S-a oprit brusc din tusit, clatinandu-si capul intr-o parte. Mi-am simtit ochii adancindu-se in lacrimi―nici nu o stiu pe fata asta si totusi imi parea atat de rau pentru ea si de starea in care se afla. "Sunt bolnava de mult timp."

"Poftim?" Sean s-a incruntat confuz. Keira a aruncat o alta privire prin jur, plina de teama ca cineva o sa ne gaseasca. Sunt totusi surprinsa ca cineva nu a facut-o deja. "Totul o sa fie OK, Madelin, o sa iti gasim mai tarziu mancare si caldura iar Oliver te poate cara, e OK, nu o sa ne incetinesti, iti promit."

Si-a scuturat capul lent intr-o parte si alta, observandu-i chipul cum se calma, pastrandu-si ochii inchisi. Arata ca un mic inger ce se pregatea de un somn, cu parul ei intunecat si ud imprastiat pe langa ea. "Sunt bolnava, stiu de cateva luni ca urma sa mor oricum. Nu mai am mult, probabil doar cateva zile."

Toate cuvintele pe care le-a scos pareau prea grele pentru cat de slabita parea. Ne-am holbat cu totii la ea, Adam si Oliver singurii care nu aveau ochii inlacrimati. Chloe ii tinea mana micuta in a ei, strangand-o delicat, iar degetele mele ii mangaiau bland bratul subtire―pielea ei era rece si umeda sub atingerea mea.

"Si atunci de ce―" Dylan a inghitit in sec, pentru un moment fara sa fie in stare sa vorbeasca. "―de ce ai incercat sa scapi daca oricum urma sa mori? Care mai e rostul pentru toate astea daca nici macar nu esti in stare sa te bucuri de libertate?"

"Nu inteleg," Sean a soptit.

O secunda, doua, trei au trecut fara ca Madelin sa spuna ceva si pentru un moment plin de teroare am crezut ca a murit―ca s-a stins chiar in fata noastra, cu capul odihnit in poala lui Adam care nu parea sa fie in stare sa zica nimic―dar spre usurarea mea si-a clatinat din nou capul intr-o parte. Ochii ei s-au deschis lent, observandu-i privirea goala si secata indreptata spre cerul intunecat.

"Prefer sa mor cu luna deasupra mea decat in una dintre camerele alea," Si-a presat mana de gura, tusind din nou.

Doar cand linistea ne-a patruns pe toti am observat ca tevile largi din care am sarit nu mai scoteau apa. Nici macar vantul nu parea in stare sa scoata un sunet.

"Nu te putem lasa aici," Keira si-a scuturat marunt capul. "D-Daca zici ca mai ai cateva zile de trait atunci―"

"Nu." Madelin a soptit din nou, ochii ei din nou inchisi. "Nu se merita. Am sa va incetinesc si nu vreau sa traiesc asa, tusind si simtind cum ma ofilesc." Vocea ei era atat de delicata, de blanda si nevinovata ca imi doream sa o scutur de umeri si sa o aduc inapoi la viata, sa o pun din nou pe picioare asa cum ar trebui sa fie.

"Nu te putem lasa aici pur si simplu!" Sean si-a inclestat pumnii, aratand disperat dupa o solutie mai buna. Toate astea clar nu faceau parte din planul lui. 

"Tocmai de asta am sa va rog sa ma ajutati," Cuvintele ei ne-au lasat pe toti confuzi, asteptand sa isi continue cuvintele. Colturile gurii ei erau murdare de sange, avea cercuri negre sub ochii ei si nu mai tremura, stand nemiscata―mult prea nemiscata pentru starea in care se afla.

"OK," Ne-am intors atentia spre Adam care isi avea privirea nemiscata peste mica fata din bratele lui, degetele sale mangaindu-i delicat obrajii impietriti. "Esti sigura?"

"Da," Madelin parea usurata ca era cineva care intelegea ce incerca sa spuna. M-am uitat prin jurul meu, la Chloe, Oliver si restul si fiecare pareau la fel de pierduti ca si mine.

Adam a aprobat usor din cap inainte sa isi intinda mainile spre unul dintre rucsacurile negre, avand grija la capul lui Madelin care inca se odihnea in poala lui.

Am ramas nemiscata cand am vazut micul cutit de buzunar din mana lui.

"Nu!" Sean l-a prins pe Adam de incheietura care tinea micul cutit, facandu-ne pe toti sa tresarim usor in spate. "Ce dracu' crezi ca faci?"

"Nu vezi ca asta e ceea ce vrea?" Adam a marait nervos spre el.

"Nu putem sa o omoram! Esti nebun?" Sean era complet nervos. Stiam ca era in stare sa sara peste Adam daca biata de Madelin nu isi avea capul in poala lui. "Nu fa ceva ce ai sa regreti mai tarziu."

"Uite-te la ea!" Am ramas usor surprinsa de vocea lui Adam cand si-a ridicat-o atat de brusc, lasandu-ne pe toti tacuti. "Nu putem sa o luam cu noi, am pune-o intr-un chin si mai mare. Daca o lasam aici, in viata, atunci o sa fie gasita―asta daca nu o sa moara de durere pana atunci. O sa o duca inapoi in cladirea aia, o sa o tortureze pana cand scuipa sange si informatii despre noi! Chiar vrei ca ultimile ei momente sa fie asa?"

Sean s-a holbat la Adam, dupa care la Madelin care era tacuta cu ochii inchisi. Mi-am presat mana de piept, fara sa imi vina sa cred ca asta chiar se intampla―nu cred ca sunt in stare sa o vad pe Madelin murind chiar in fata mea. Nu sunt in stare sa il urmaresc pe Adam facand ca asta sa se intample.

Dar Adam avea dreptate, si fiecare stia asta―inclusiv Sean care, dupa ce a stat nemiscat pentru cateva momente, a ajuns sa aprobe marunt din cap cu lacrimi in ochi.

Ne-am intins fiecare mainile spre Madelin, pastrandu-ne gurile inchise si ochii plini de lacrimi. Madelin a zambit usor―coluturile insangerate ale gurii ei ridicandu-se in cel mai usurat zambet pe care l-am vazut vreodata.

Adam si-a presat mana libera de fruntea ei, impingand delicat intr-o parte cateva suvite intunecate. Chloe ii tinea mana, eu o aveam presata de umarul ei, Dylan isi avea mana sus peste bratul ei. Keira plangea cel mai tare, dar in liniste, cu mana presata de piciorul lui Madelin. Sean ii tinea cealalta mana iar Adam ii atingea fata, asigurandu-ne ca ii faceam ulitimile momente cat mai bune. Asigurandu-se ca nu se simtea singura. Iar Oliver era singurul care nu facea nimic decat sa priveasca in tacere cu buzele presate intr-o linie ferma.

Si-a deschis ochii, uitandu-se la fiecare dintre noi cu greu. In cele din urma privirea ei s-a indreptat in sus, holbandu-se la luna argintie ce isi lua adio la fel ca noi toti. Am urmarit o mica lacrima curgandu-i din coltul ochiului.

"Multumesc," Soapta ei era mai usoara decat aerul, mai blanda decat atingerea unui pene albe si mai valoroasa decat o camera plina de aur si argint.

A mai trecut doar o singura secunda de tacere inainte ca Adam sa isi apropia mana tremuratoare de gatul ei, tinand cutitul strans in mana sa. Am aruncat o privire spre chipul lui si am vazut teroarea din spatele ochilor lui, stiind ca isi dorea sa faca orice altceva mai putin asta.

Varful ascutit si rece al cutitului s-a presat delicat de pielea lui Madelin, privirea ei inca impietrita peste luna de deasupra noastra. Am numarat in minte doar 3 secunde inainte ca Madelin sa traga in piept ultima gura de aer pe care o va mai lua vreodata, Adam impingand varful cutitului in gatul ei lung si subtire. A scos un mic icnet, buzele ei tremurand si despartindu-se usor. M-am holbat la ea, asteptand sa se miste, sa faca ceva, sa zica orice. Fiori mi-au sarutat in sus si in jos sina spinarii, holbandu-ma la fata moarta din bratele noastre. Varful cutitului era adancit in pielea ei ce parea facuta din hartie, sangele iesind la suprafata lent si curgand tacut in jos. 

Privirea ei a ramas impietrita, holbandu-se in continuu la luna de pe cer ce plangea odata cu noi.

Sean a mai lasat-o cateva momente sa se uite la cerul plin de stele si sperante inainte sa isi preseze palma bland de ochii ei si cu o miscare delicata sa ii inchida, lasand-o in somnul pe care il merita.

Adam a scos cutitul din pielea ei si a urmarit cu atentie alte cateva picaturi groase de sange curgandu-i in jos pe gat.

"Sa mergem," Sean a soptit cu greu, strangand mana lui Madelin inca o data inainte sa se ridice in picioare. Ne-am ridicat cu totii, Adam stand in continuare pe jos cu capul fetei in poala lui.

M-am uitat cu atentie la el inainte sa ma aplec, presandu-mi mana de umarul sau.

"E OK," Am soptit. Privirea lui inca lipsita de lacrimi nu s-a desprins de pe chipul nemiscat al lui Madelin. "E mai bine asa."

Adam a aprobat din cap. Am luat cu greu cutitul din mana lui, oferindu-i sansa sa isi foloseasca ambele maini si sa ii ridice cu grija capul lui Madelin, de parca ii era frica sa nu o trezeasca. I-a mangait obrazul inca o data inainte sa se ridice in picioare si sa ia cutitul din mana mea, fara sa mai zica un singur cuvant inainte sa se indrepte spre marginea lacului si sa il spele. M-am uitat in directia lui, indepartandu-ma de fata moarta de pe jos ce parea ca era adanc intr-un somn placut. Cel putin stiam ca era OK, ca a ajuns la sfarsitul pe care si-l dorea. Si eu as prefera sa fiu omorata decat sa mor in una dintre camerele alea fara geamuri. Nu a avut un sfarsit perfect―dar cine are? Modul cum a murit a fost cel mai potrivit pentru ea.

Oliver a luat un rucsac, Sean la fel si Dylan a luat rucsacul lui Adam. Chloe s-a apropiat de mine, oferindu-mi o privire ingrijorata inainte de o imbratisare stransa. 

"Trebuie sa plecam de aici, acum." La cuvintele lui Sean am mai aruncat cu totii o ultima privire spre corpul nemiscat al lui Madelin ce dormea la marginea lacului, picioarele ei atingand apa rece. Mi-am frecat obrajii, curatandu-mi lacrimile uscate. Ne-am pus cu totii in miscare, alergand si intrand grabiti si fara oprire in padurea in care urma sa ne pierdem, lasand in urma noastra un cosmar si o fata adormita.

* * *

Imediat ce Chloe a anuntat ca e timpul sa facem o pauza adevarata mi-am lasat intreaga greutate a corpului sa cada la marginea unui copac. Mi-am presat spatele de scoarta aspra, incercand sa imi calmez respiratia taiata. Am alergat de cateva ore, facand doar o pauza de 5 minute si nu mai mult. Pe timp ce ne adanceam tot mai tare in padure cu fiecare pas copacii deveneau din ce in ce mai inalti si din ce in ce mai desi, inghitindu-ne cu totul. Nu am idee unde ne aflam si in ce directie am alergat mai exact, dar cel putin eram departe de institutia aia―nu as gasi drumul inapoi nici daca mi-as dori. Singurul lucru care ma inspaimanta era gandul ca eram deja cautati. Pana acum cineva a aflat de absenta mea si a celorlalti pacienti. Pana acum probabil ca au gasit corpul lipsit de viata al lui Madelin de la marginea lacului. 

Dar in afara de toate astea eram aproape in stare sa urlu de fericire. Mi-am dat capul pe spate, lasand lumina calda si puternica a soarelui de dimineata sa patrunda prin micile zone dintre crengile si frunzele copacilor. Mi-am lasat chipul sa fie mangaiat de razele aurii ale soarelui.

"Hey," Chloe s-a asezat langa mine. "Cum esti?"

I-am raspuns cu un mic zambet.

"Adam si Oliver au plecat sa vaneze niste iepuri, avem timp pana atunci sa ne odihnim putin." La cuvintele ei am aruncat o privire prin jur. Sean se uita prin rucsacuri, scotand afara cele mai importante provizii pe care le aveam si dupa cum isi musca buza in concentrare mi-am dat seama ca isi pregatea diferite planuri si lucruri in cap. Keira era tacuta langa marginea unui copac iar Dylan aduna crengi pentru focul pe care urma sa il facem. Pentru un moment am dat sa ma uit dupa Madelin.

"Hey," Chloe mi-a atras atentia spre ea. Umarul ei il atingea usor pe al meu, oferindu-mi o senzatie calda. "Nu ai nevoie de... stii tu."

M-am uitat la ea inainte sa realizez ca se refera la Virusul meu si la nevoia mea de sange. Dupa soarele de pe cer si racoarea de dimineata am banuit ca era in jur de 6 dimineata, o infirmiera venind in camera mea cu pastilele pe care trebuie sa le iau zilnice doar ca sa gaseasca un pat gol si un mesaj. Inca nu simt ca sunt pe cale sa o iau razna, pastilele pe care le-am primit ieri dimineata inca mai aveau putin efect asupra mea, dar stiam ca nu mai dura mult pana cand senzatia aia se intorcea din nou.

Am aprobat din cap spre Chloe, stiind ca asta era cel mai bun moment sa imi iau sangele fara ca cineva sa puna o intrebare, mai ales ca fiecare e ocupat si Adam nu se afla aici cu ochii pe mine.

Chloe a ridicat un deget in aer, facandu-mi semn sa astept, si s-a ridicat imediat in picioare, fugind spre unul dintre rucsacurile langa care Sean se afla cu o harta in mana.

M-am ridicat, simtindu-mi picioarele pe cale sa se rupa in doua de la tot mersul si alergatul, si am urmat-o pe Chloe cand mi-a facut semn. Keira avea ochii inchisi,