Odată ce Adan pleacă îmi continui drumul spre cort. Zilele astea am dus-o foarte bine; e o perioadă înfloritoare pentru noi. Atacurile de foc au încetat cu o lună în urmă. Natura avut timp să reînvie, iar noi să ne vindecam.
Ca și arcaș în asul ești foarte important—probabil am mai zis-o de zece ori.. —Trăiești pe o insulă înconjurată de ape adânci de care mulți se tem. Chiar și cei din Fokuso, cunoscuți ca fiind cei mai curajoși, mai încrezători și mai puternici luptători se tem adesea să nu cadă în apele noastre devenind cenușă. Podul pe care îl păzesc oferă trecere liberă tuturor celor din Asul. Este mereu ud; alunecos, încât atunci când un nesuferit din tabăra de foc se apropie de noi, își găsește sfârșitul în ape. Eu trebuie să mă asigur că niciun Fokuso nu trece de jumătatea podului. De obicei arunc cu săgeți de apa in fața lor pe care le las apoi să curgă pe pod. Le rănesc tălpile foarte tare și puțini îndrăznesc să continuie.
Ceea ce fac eu este dureros, dar asta e o luptă anevoioasă. Fokuso nu s-a inteles niciodata cu Asul din motive care inca-mi sunt necunoscute.
***
Ajung în tabără fără să-mi dau seama. Zăresc cativa copiii jucându-se e cu lupii de apă. Femeile culeg fructe iar bărbații mânuiesc săbiile de apă cu atenție. În alt colț bătrânul Ades le povestește câtorva tineri aventurile sale ca luptător în tabără. Barba sa lungă, stufoasă scoate la iveală cei 139 de ani ai săi, iar privirea blândă încălzește inima oricui. Mă apropii de el.
— Despre ce vă povestește? îl întreb eu pe unul din copiii.
Bătrânul imi arunca o privire ghidușă.
— Dragonul de apa! Șoptește copilul, cu privirea azurie îndreptată spre Ades.
Pufnesc.
—Pff, prostii! Ăla nici nu există!
Unul din copii se ridica in picioare, uitandu-se la mine cu greu, căci soarele îi arde fața palidă.
—Ba nu! Vezi dealul acela? Spune el, arătând cu degetul spre dealul Diagro.
Mă prefac interesată și arunc o privire.
—Mda, zic eu, zâmbind.

Copilul mă ia de braț, desenând ceva pe deal cu degetul.
—Bătrânul ne-a invatat ca dealul ăla, ăla, însistă el, este de fapt un dragon. Iar apa din jur e coada lui uriașă! exagerează copilul. Apoi, cu cateva gesticulari la fel de teatrale ca ale lui Adan, imi explică cum noi suntem fii lui, iar apa e de fapt parte din noi.
Zâmbesc, puțin dezorientată.
—Aham, si fiecare insula are un dragon?
Bătrânul se încruntă, gânditor, mângâind-si barba alba.
—Păi da, copila mea! Tresare el, privind in gol. Apoi isi intersectează privirea cu a mea. Ce, chiar nu crezi?
Nu pot menține contactul vizual cu o persoana mai in varsta. E o regula in Asul. Altfel, esti considerat nepoliticos, pentru ca te consideri "superior" unei persoane care a castigat experiență in toti anii sai de viata. Imi schimb repede privirea.
—În cazul acesta, bătrâne, credeti ca ceilalti dragoni au coada ca un vârtej? Sau ca de spini?
Ades privește in jos. Mă simt prost, probabil că si-a pierdut mintile la cat de batran este. Cu toate astea, tot trebuie să-l inteleg. Dar cine crede in dragoni înghețați sau adormiți? De ce aș asculta eu, oare, cativa copii si un batran intrat in mintea lor..?
Dau să plec, când Ades se ridică de pe buturugă.
—Adonia.. ține minte, fata mea: există doar două stadii ale înțelepciunii.
—Anume? Intreb eu, intr-un fel curioasa, si in alt fel, speriata sa mai intreb.
—Bătrânețea si Copilăria. Cand esti copil, esti empatic. Mai empatic decat vei putea fi vreodată. Ajungi adolescent si ti se pare ca toti sunt impotriva ta. La fel ca si la tine. Odata ce înaintezi in varsta..continua el, greoi, cum sa-ti spun.. realizezi cât de urat te-ai purtat cu unii. Lucrurile astea dor, Adonia.
Mă intorc înapoi, dau din cap cu părere de rău și plec.
—Există. Și tu îl vei chema. Îl aud eu din urmă, dar nu-l bag in seama.